Sportul cu motor în care pe ploaie nu porti casca cu viziera, pentru ca n-ai mai vedea nimic de noroi.
Ultima data când am scris despre competitiile de Autocross de la noi am facut-o cu o strângere de inima. Dupa cum se prezenta situatia, am avut impresia ca n-au un viitor prea stralucit, din cauza costurilor pe care le implica. Numai ca de data asta mi-am schimbat total parerea, deoarece, pentru câteva ture bune, m-am suit într-un cadru si niste fiare care odata se numeau Audi si mi-am facut de cap pe traseu. Sincer, n-am nimerit a-ntâia oricât m-am chinuit, da’ m-am descurcat binisor cu-a doua si cu-a treia. N-am putut tine ochii deschisi tot timpul, pentru ca n-aveam parbriz, si am evitat sa ma iubesc cu parapetii pentru ca nu era masina mea - nici mie nu mi-ar fi convenit ca înainte de cursa un damblagiu sa vina sa-mi suie rabla pe pereti, doar de distractie. În schimb, baietii mi-au spus ca am tras de volan cum trebuie în curbele pline de noroi. La sfârsitul derapajelor, pe un frig #sora cu gerul#, mi-am dat seama ca o sa încep sa strâng niste bani, ca sa ma dau si eu la anu’. În definitiv, pentru câteva sute de Euro plus niste ore de munca printre fiare si carburatoare, distractia de pe circuit este imensa. Mai ales când poti sa busesti cum, când, unde si, mai ales, pe cine vrea muschiu’ tau. V-ati prins. Majoritatea celor care concureaza sunt mecanici care ar putea demonta si pune la loc masinile cu ochii închisi si, în ciuda faptului ca pe circuit se încaleca furiosi, în parcul rece, de cele mai multe ori, se întâmpla sa schimbe piese între ei. În weekend-ul de iarna în care s-a organizat la Bucuresti, pe #Metalu’#, a plouat. Agentiile de publicitate ar trebui sa ia aminte la imagini si sa-si schimbe orientarea când mai fac reclame la detergenti. Pentru ca daca mai scoate cineva culoarea sau albul din salopetele concurentilor dupa 6 ture pe noroi, atunci ia un premiu si din partea noastra. La Rallye Cross si la Open, câstigator a fost Gabriel Pana, pe un fost Opel Kadett, iar la Autocross a câstigat, dupa ce-a facut o cursa întreaga cu roata fata stânga aproape rupta, Petre Costache. Ne vedem noi la anul...

Murciélago R-GT este un Lamborghini care face cât un camion de energizante.
Un Lamborghini Murciélago obisnuit, ca cel care a uimit lumea automobilistica în 2001, ofera toata drama de care este capabila firma italiana, cu un plus de putere. Motorul care sta la baza afirmatiei mele este un V12 - 6,2 litri, 48 de valve - care produce 580 CP, cu doar 21 CP mai mult decât scotea motorul modelului precedent, în conditiile în care nu este mai usor, ci, dimpotriva, este cu 25 kg mai greu. Aceasta bomba îi garanteaza o acceleratie modica, de 3,7 secunde pâna la suta de kilometri, si o viteza maxima care frizeaza absurdul, 330 km/h.

Ei bine, chiar si în aceste conditii, taurii de la micuta firma italiana - sub obladuirea baietilor de la Audi - au considerat ca e nevoie de mici îmbunatatiri. Asa ca au scos o noua cutie de viteze robotizata, cu nume de cod #e-gear#, care are sistem secvential de schimbare a treptelor controlat electronic. Cum ne-am obisnuit deja de la alti bolizi, exista pe coloana de directie doua palete care controleaza schimbarea treptelor, înainte/înapoi, si doua butoane pe consola centrala, unul pe care scrie #Normal# si unul pe care scrie #Sport#, din ratiuni evidente. În plus, exista si un mod de rulare pentru aderenta foarte scazuta. Controlul tractiunii este o premiera pentru Lamborghini, desi pentru curajosi sau talentati exista posibilitatea decuplarii lui.